Hei scuze că v-am abandonat o vreme. Am vrut să fugim de apocalipsă și ne-am refugiat pe o insulă pustie. În final miliardarii care dețineau insula ne-au prins și trimis acasă. Băieți buni de altfel, politicieni români. Astăzi vrem să vă povestim despre luptele Republicii Populare Chineze cu vrăbiile și cele ale Australiei cu păsările emu.

Luptele RP Chineze cu vrăbiile a făcut parte dintr-o campanie mai amplă, cea numită războiul celor patru specii dăunătoare. Cele patru specii erau țînțarii, rozătoarele, vrăbiile și muștele. Campania a început în 1958, lansată de fostul președinte al Chinei, Mao Zedong, unul din cei mai mari criminali în masă ai istoriei. Campania a fost lansată drept o luptă permanentă a poporului chinez împotriva celor patru specii responsabile de transmiterea bolilor și scăderea culturilor (aici se încadrau vrăbiile). Poporului chinez i s-a ordonat să stârpească membrii acestor patru specii oriunde s-ar afla. Ceea ce au și făcut. Cu privire la vrăbii le-a fost ordonat să le vâneze, să le distrugă cuiburile și să folosească instrumente muzicale care să facă zgomot astfel încât vrăbiile să nu aibă unde să se așeze, în final murind de epuizare. Atât de dedicati au fost chinezii în eliminarea vrăbiilor încât în Aprilie 1958, când un număr semnificativ de vrăbii se refugiaseră în copacii din curtea ambasadei Poloniei, sute de chinezi s-au adunat în jurul ambasadei facând gălăgie timp de două zile și două nopți. Vocile critice au fost trimise în lagăre de muncă. Până în 1960 milioane, dacă nu zeci de milioane de vrăbii au fost omorâte. Campania, cel puțin cea împotriva vrăbiilor, era un succes. Epilogul? Pnetru că vrăbiile nu se hrănesc doar cu boabe ci și cu lăcuste și alte insecte, acestea au proliferat. Atât de mult încât în 1960 recoltele scăzuseră cu 70% față de 1958, anul în care a început campania. Se estimează că aproximativ 45 de milioane de oameni au murit datorita foametei. Motivul este în mare parte lipsa vrăbiilor, dar nu este singurul. Alte motive sunt tăierea necontrolată a pădurilor și folosirea greșită a pesticidelor. În final RP Chineză a importat vrăbii din Rusia. Deci 1-0 pentru păsări.

Să trecem la războaie mai vesele zicem, și anume Australia versus păsările emu, sau asa cum îi spun australienii cu umor Marele Război Emu.

La finalul Primului Război Mondial soldaților australieni li s-a dat pământ în vestul continentului să-și întemeieze ferme și să-l lucreze. Doar nu avea să mai urmeze încă un război mondial, nu? Ca urmare a crizei din 1929 aceștia au fost încurajați să crească grâu, guvernul australian promițând ajutor, ajutor pe care a eșuat să-l furnizeze. Dificultăților pe care noii fermieri australieni le întâmpinau (Australia fiind Australia) li s-a adăugat și sosirea unui efectiv de 22.000 de păsări emu. Cu pământul desțelenit și noi surse de apă create de fermieri pentru animale, păsările emu au decis să rămână în zonele cultivate și să se hrănească cu recolta de grâu a fermierilor. Păsările emu au consumat și distrus recoltele, lăsând și găuri în gardurile fermierilor, pe unde s-au strecurat iepuri, aceștia cauzând noi pagube. Disperați, fermierii s-au întâlnit cu ministrul apărării australian și, cunoscând eficiența mitralierelor folosite în Primul Război Mondial, au cerut ca acestea să fie folosite împotriva păsărilor emu. Ministrul, Sir George Pearce, a fost de acord, cu condiția ca mitralierele să fie folosite de soldați în termen, logistica să fie organizată de armată iar fermierii să plătească muniția și să furnizeze hrana soldaților. Sir George Pearce era, de asemenea, convins că păsările emu vor fi excelente ținte de antrenament pentru armată.

Armata avea ordin să ucidă 100 de păsări emu, penele lor urmând să fie distribuite diviziilor de călăreți. Războiul a fost condus de maiorul G.P.W. Meredith din Bateria a Șaptea de Artilerie Grea a Armatei Regale Australiene. Bătălia a început pe 2 Noiembrie 1932, când doi soldați, înarmați cu mitraliere Lewis, s-a îndreptat spre un număr de 50 de păsări emu. Pentru că păsările nu erau în raza mitralierelor, fermierii au propus să le gonească înspre soldații înarmați. Dar acestea s-au împrăștiat în grupuri mici, facând ca mitralierele să fie ineficiente. Mai târziu în acea zi au întâlnit un alt grup de păsări emu, victimele în rândul păsărilor fiind de poate 12 la număr în acea primă zi a campaniei.

Al doilea eveniment important al campaniei a avut loc pe 5 Noiembrie, când maiorul Meredith a organizat o ambuscadă asupra aproximativ 1000 de păsări emu ce urmau să treacă printr-o strâmtoare. De data aceasta soldații au așteptat ca păsările să fie în raza mitralierelor înainte să tragă, dar armele s-au blocat dupa ce au fost ucise aproximativ alte 12 păsări. Restul păsărilor au profitat de limitarea tehnologică a armatei australiene și s-au împrăștiat.

În zilele următoare maiorul Meredith a decis să mute campania spre sudul continentului unde se raporta că păsările emu erau mai blânde și nu se speriau așa ușor. Maiorul Meredith a ordonat montarea unei mitraliere pe un camion, dar lipsa suspensiilor adecvate pentru terenul sălbatic al Australiei a făcut ca țintirea să fie imposibilă. La 6 zile după începerea campaniei se trăseseră aproximativ 2500 de cartușe iar numărul păsărilor emu ucise se ridica la aproximativ 50. Maiorul Meredith a notat că divizia sa nu a avut nici o pierdere de vieți omenești. După retragere Maiorul Meredith a comparat tacticile păsărilor emu cu cele ale luptătorilor zulu și a lăudat manevrabilitatea acestora, chiar și când sunt rănite. Păsările emu se dovedeau a fi un inamic formidabil iar mitralierele erau ineficiente.

După retragerea armatei atacurile păsărilor emu asupra fermelor au continuat iar fermierii au cerut din nou suportul armatei. De data aceasta premierul Australiei de Vest, James Mitchell, având cumva ideea că prima campanie a răpus aproximativ 300 de păsări și nu 50, a promovat implicarea armatei. După ce James Mitchell a susținut inițiativa în senat, maiorul Meredith a fost, din nou, detașat să conducă campania împotriva păsărilor emu. Aparent lipsa de experieță împotriva păsărilor emu dar și lipsa acută de experți în arme de foc automate au fost motivele pentru care maiorul a fost pus iarăși să conducă campania.

Pe 13 Noiembrie 1932 începea a doua campanie împotriva păsărilor emu. În primele zile victimele în rândul păsărilor erau de aproximativ 40 pe zi, dar acestea eu început să scadă. Pe 12 Decembrie, când campania s-a încheiat, în jur de 100 de păsări emu erau ucise pe săptămână. La finalul campaniei armata trăsese 9860 de cartușe iar numărul păsărilor ucise se ridica la 986, cu aproximativ 10 cartușe de pasăre. În ciuda rezultatelor slabe campania a funcționat iar restul recoltelor de grâu (ce rămăsese) a fost salvat.

Fermierii din zonă de vest a Australiei au cerut asistența armatei pentru reducerea populației de păsări emu și în 1934, 1943 și 1948, dar au fost refuzați.