Nu-i așa că te-ai lăsat și tu vrăjit de promisiunile lui Elon Musk de a trimite oameni pe Marte până în 2026? Oare cum ar decurge prima tentativă de colonizare a planetei roșii? Ei bine, pentru că memoria colectivă este destul de scurtă, lucru evocat și de multiplele mișcări naționaliste care răvășesc Europa la doar 70 de ani după ce ultimele mișcări naționaliste au impărțit lumea în roșu și albastru, o să-ți povestesc despre experimentul Biosfera 2. Biosfera 1 este planeta Terra și nici cu experimentul ăsta nu stăm prea bine.

Biosfera 2 este o facilitate de cercetare uriașă din Oracle, Arizona, Statele Unite ale Americii. Are o suprafață totală de 1,27 hectare și a fost gândită să fie o incintă complet închisă, cu multiple biosfere incluse, pentru a demonstra capacitatea omenirii de a locui în spațiu sau pe planete ostile vieții. Cele șapte zone ale biosferei sunt compuse din 1900 metri pătrați de pădure tropicală, un ocean de 850 de metri pătrați (cu barieră de corali), 450 de metri pătrați de arbuști într-o zonă mlăștinoasă, 1300 metri pătrați de savană, 1400 metri pătrați de deșert, 2500 metri pătrați teren pentru agricultură și o zonă pentru echipaj dotată cu laboratoare, ateliere și zone de recreere. Toate acestea complet izolate de lumea de afară, conținând în jur de 3800 de specii de plante și animale. Tot acest complex a fost construit între anii 1987 și 1991, costurile find între 150-200 milioane dolari americani, iar experimentul a constat în opt oameni care trebuiau să locuiască înăuntru timp de 2 ani, fără contact cu lumea exterioară. Cei opt biosferieni urmau să muncească și să trăiască doar din ce le oferea imensa biosfera creata pentru acest scop.

Problemele au apărut de la început: la nici 2 săptămâni dupa startul experimentului una dintre biosferiene, Jane Poynter, și-a prins mâna în combina de orez pierzându-și vărfurile câtorva degete. Doctorul din biosferă a reușit să i le re-atașeze dar a decis că aceasta are envoie de operație în afara biosferei. Atunci când Jane s-a întors de la operație a furișat ceva provizii din lumea exterioară. Se pare că acesta nu avea să fie singura dată când bunuri “ilegale” aveau să pătrundă în biosferă.

Mâncarea din biosferă nu creștea destul de repede pentru a fi consumată, așa că biosferienii au început să piardă rapid în greutate. De exemplu pentru o ceașcă de cafea trebuiau să treacă săptămâni întregi pentru ca arborii de cafea să producă suficiente boabe. La câteva luni de la începerea experimentului biosferienii au început să consume din rezervele proprii de alimente, rezerve de care lumea din exteriorul biosferei nu era știa și care nu ar fi avut ce căuta înăuntru.

Insectele responsabile cu polenizarea, păsările colibri și albinele, au murit inexplicabil, fapt ce a adăugat la problemele existente deja. La 10 luni după începerea experimentul toți membrii din consiliul de îndrumare au demisionat, ceea ce nu e niciodată un semn bun.

Dar ce era mai rău avea să urmeze: la 15 luni de la începerea experimentului nivelul de oxigen a început să scadă inexplicabil cu aproximativ 15%. Biosferienii au început să aibă probleme cu respirația, nivelul de oxigen fiind echivalent cu cel de la altitudinea de 3500 de metri. Lihniți de foame și privați de oxigen, biosferienii lucrau parcă în reluare, având nevoie de pauze de respirație chiar și pentru a pronunța propoziții simple.

La scurt timp au început să apară gândacii și puricii de plante care au afectat considerabil recoltele. De asemenea, conducătorii biosferei au luat decizia de a organiza vizite cu turiști, fapt ce a adăugat stresului la care erau supuși membrii experimentului. Aceștia au început rapid să se certe, să arunce cu pahare de plastic unii în alții și să se scuipe. Presupunem că nu aveau suficient oxigen pentru a se lua și la bătaie.

Având în vedere moralul scăzut, distrugerea recoltelor și pierderea oxigenului, s-a luat decizia ca biosferienilor să li se pună la dispoziție hrană, oxigen și vitaminele care oricum le erau administrate din exterior fără știrea publicului.

În 1993 s-a luat decizia de a introduce în biosferă un al doilea grup, de data asta mai pregătiți pentru acest gen de experiment. Tot atunci Steve Bannon (da, acel Steve Bannon din politica americană) a preluat conducerea proiectului Biosfera 2 și a concediat toate persoanele care aveau putere de decizie. Când membrii experimentului original au aflat veștile au început să fie îngrijorați de soarta celor din interior așa că, pe 4 Aprilie 1994, doi dintre biosferieni (Abigail Alling și Mark Van) au spart câteva segmente din domul de sticlă lăsând aerul să intre înăuntru, fapt ce duce la încheierea experimentului.

Aveau să afle mai târziu că pierderea de oxigen se datoria infiltrării unei bacterii în solul biosferei.

Cu toate că experimentul a fost un eșec încă de la început trebuie să menționăm că acesta nu a fost pregătit de oameni de știință iar membrii experimentului nu aveau nici un fel de antrenament, deci există speranță dar nu foarte multă.

Deci care e legătura acestui proiect cu ce dorește să facă Elon Musk pe Marte? Ei bine, proiectul Biosfera 2 a fost inițiat tot de un miliardar, filantropist si om de afaceri american, Ed Bass. Așa că, daca te-ai înscris pe vreo lista de voluntari ai face bine să te gândești cine se află la butoane. Chiar dacă persoana are cele mai bune intenții poate că ar fi bine să nu te lași pe mâinile cuiva fără pregătire de specialitate. La urma urmei, pentru sfaturi medicale ai consulta un medic si nu un influencer pe youtube, nu? Nu?