Salut! Știm că venim cam târziu cu articolul ăsta dar, în apărarea noastră, am fost la terase. Trebuie să știi că echipa bărbatul alpha testează pe pielea ei toate sfaturile pe care ți le oferă aici.

Sigur, în ultima perioadă nu prea ai avut probleme în a-ți convinge partenera că trebuie neapărat să ieși cu băieții la terase. La urma urmei poți oricând să invoci o teorie conspiraționistă de genul “vor să ne țină în case să schimbe bateriile păsărilor” sau “ne obligă să stăm în case pentru că NASA vrea să inlocuiască soarele cu un soare mai mic, mai aproape, pe care o să-l vedem la iarnă”. Dar s-au cam epuizat teoriile din iunie și până acum, așa că ai nevoie neapărat de sfaturile si tacticile pe care le vom enumera mai jos. Așadar, 9 sfaturi despre cum să faci să te lase partenera să mergi in weekend cu băieții la terase:

  1. Ia-o și pe ea. Dacă partenera ta se înțelege bine cu grupul tău de băieți ești un fericit. Dacă îți aduc și ei partenerele atunci ești mega fericit pentru că nici nu se simte ciudat între atîția bărbați. Așa că nu ai nevoie să o convingi, dar asta ne aduce la pasul 2 de mai jos. Desigur, nu e foarte simplu să atingi acest grad de nirvana. Trebuie să ai grijă să nu-ți critici prietenii în fața ei și să îi povestești doar situații pozitive. Ca povestea aia cum ați salvat voi un cățel, intr-o zi când ați fost la terasă. Dar nu prea multe și nu prea des pentru că știm cu toții că femeile sunt ași la comunicare și o să știe că incerci s-o manipulezi.
  2. Nu te îmbăta ca un porc. Trebuie să știi că ai doar vreo 5 cărți dintr-astea de jucat de-a lungul vieții tale cu iubita aceasta înainte să fii etichetat drept bețiv notoriu de către ea, mama ei și toate prietenele ei. Așa că indiferent dacă mergi cu ea sau fără, ai grijă să te întorci acasă doar ușor amețit. Știi tu, pentru strălucirea din privire.
  3. Joi e zi de weekend, sâmbătă nu. Pentru o relație sănătoasă echipa bărbatul alpha recomandă ca zilele de sâmbătă să fie petrecute în cuplu sau, împreună cu partenera angajați în activități sociale (vezi punctul 1). Așa că, pentru a recupera ziua de sâmbătă, joi a fost numită zi de weekend onorifică. Oricum nimeni nu are vinerea chef de muncă. Toate țările civilizate fac asta. Desigur, vineri e chiar zi de weekend si e chiar recomandabil să declari “Friday is for the boys”. Dar bine, nu cu titlul de lege sau regulă pentru că ai s-o ambiționezi să-ți demonstreze că nu e așa.
  4. Dacă mergi doar cu băieții nu te da la altele. Bine, n-ar trebui să faci avansuri altor femei în general, dar e de ajuns doar o remarcă sau o privire mai nu știu cum și te-ai lins pe bot de mers cu băieții la terase. Nu-ți face griji, o să afle. Nu e un oraș chiar așa de mare cum îți imaginezi, chiar dacă e un oraș mare. Cei care cred ca partenerele lor nu știu că le înseală sunt cei cărora ele nu le-au spus că știu. Poate pentru că au și ele altă treabă.
  5. Păstrază distanțarea socială dacă vrei să mergi la terase într-o perioadă de pandemie globală. Ultimul lucru pe care-l vrei e să-ți fie interzis să ieși cu băieții din cauza unui motiv epidemiologic.
  6. Pare cam inutil să-ți dăm și noi același sfat ca și poliția dar nu pleca cu mașina la băut și nu te intoarce conducând de acolo, oricât de nouă ar fi ea. Dacă vrei să ți-o admire prietenii tăi poți să organizezi un grătar la tine. În jurul mașinii. Și va fi și partenera ta acolo, deci primești extra puncte.
  7. Termină-ți treaba în casă în săptămâna precursoare ieșirii cu băieții. Schimbă și tu bateria aia la baie de care îți spune de 3 luni că picură, prelungește țeava la aerul condiționat să nu mai facă vecina panaramă că îi picură pe rufe, unge ușa aia de la bucătărie. Ajut-o la curățenie, spălat vase, taie ceapa când gătește, și, cel mai important, întreab-o cu ce vrea să o mai ajuți. Ultimul lucru pe care vrei să-l auzi când ești încălțat și gata să ieși pe ușă este că trebuie să tocați carnea și să faceți amestecul pentru cârnații ăștia. Nu te aventura să pui și hainele ei la spălat decât dacă știi ce faci. Iar dacă ți se pare că toate țesăturile sunt la fel, e clar că nu știi ce faci.
  8. Nu se poate să ieși doar să bei. Mergi să te întălnești cu niste prieteni să aveți o discuție filozofică despre rolul sportului ca supapă de refulare în societatea modernă. Este cumva promovat ca un mod de manipulare astfel încât voi să treceți cu vederea problemele și nemulțumirile actuale ale societății? Lipsa meciurilor cu stadioane pline e cumva de vină pentru revoltele care au loc în lume în perioada recentă? Vei afla în seara asta.
  9. Întreab-o ce program are cât vei fi tu ieșit. Dacă nu are, atunci nu ai nici tu. Desigur, ai putea să-i pregătești o baie fierbinte cu spumă, săruri de baie, lumânări si Enya pe fundal. După ce se răsfață astfel i-ai cumpărat cartea aia la care se uita când ați fost ultima dată în librărie, de unul din autorii ei preferați.