Desigur că și bărbatul gătește, în carantină sau în afara ei.

Am strâns aici top 3 rețete de bază, pe care oricine ar trebui să știe să le facă. Fie că sunt mici plăceri vinovate, surprize pentru ea sau masa pentru grupul tău, de alpha (și beta).

RASOL DE VITĂ

Evident, trebuie să știi să faci rasol de vită. Pentru că nu poți… doar… să… comanzi.

Ingrediente:

1,5 kg carne de vită, fără os

500g morcovi

Țelină, păstârnac, rădăcină de pătrunjel, oricum toate arată la fel. Ia cam câte crezi tu că poți fierbe fără să te incomodeze, pentru că oricum nu le mănâncă nimeni.

4-10 cartofi. În funcție de cât de mult îți plac cartofii.

O ceapă. Și usturoi, normal.

Unt

Sare

300g hrean

Piper

Preparare?

Le fierbi pe toate în aceeași oală, cam 4 ore. La început dai focul tare, iei spuma constant, apoi dai focul mediu.

Pui hreanul lângă, dar știi că o să-ți faci un mujdei. Că doar nu ești beta.

Guacamole cu ou poșat

Dacă vrei să o impresionezi, trebuie să știi să faci ceva instagramabil. Cucerește-o cu mâncarea favorită influencerilor de peste tot din lume.

Ingrediente:

2-3 avocado

1 roșie

praf de usturoi

1/2 ceapă

sare

3 ouă

Pâine toast

Preparare?

Cureți avocadoul, îl amesteci cu mixerul, adaugi roșiile tocate mărunt, ceapa tocată tot mărunt, sare și praf de usturoi după gust.

Prăjești pâinea.

Faci oul poșat. Și s-ar putea să nu-ți iasă, dar merge și cu ou ochi deasupra.

Plăcintă cu brânză sărată

E un truc în bucătărie pe care orice bărbat trebuie să îl cunoască: pare o rețetă foarte muncită, este extrem de simplă. Și delicioasă!

300 g brânză de vaci

200 g feta

1 ou

sare

Aluat pentru plăcintă

Amesteci brânzele, oul și sarea, întinzi pe o foaie, acoperi cu alta. Wham, bam, thank you ma’am. Nu uita să faci niște găuri cu furculița în aluat, ca să nu se umfle ca data trecută.

xoxo,

ba